Ezitări.
Zeci, poate chiar sute de idei se învârt în capul meu la momentul la care înşir aceste amalgame de litere. Mă doare capul. Probabil unele dintre ele fac wrestling sau box. În anumite momente am impresia că unele şi-o trag. În momente ca astea nu-mi pasă, şi le rup mâinile, picioarele, capetele, şi le arunc în acest coş de gunoi infect al imaginaţiei mele, denumit într-o manieră pompoasă, blog.
Vreau să mă schimb. Nu radical, nu mă rad în cap, nu devin ateu, nu îmi schimb sexul, nu îmi uit prietenii. Vreau doar să schimb ceva la mine, sunt stupid de imperfect şi aproape că am impresia că-s predestinat să fiu singur. Chestia amuzantă e că nu cred în destin, sau noroc. De ce nu cred în noroc? Pentru că îmi dă palme foarte rar. Şi când se întâmplă, îmi place să cred că Dumnezeu e de vină, şi nu norocul. De fapt, Dumnezeu e de vină pentru tot ce mi se întâmplă, ce ţi se întâmplă ţie, ce ni se întâmplă nouă sau ce li se întâmplă lor. Lui trebuie să-I mulţumim pentru că E atât de genial, pentru că ne-a aruncat pe pământ şi ne face să suferim în fiecare zi doar pentru a nu ne plictisi. În rest, ne lasă liberi. Iar dacă i se pune pata, poate oricând să îşi exercite puterea şi să spună stop joc, sau game over, după cum are chef la ora respectivă. Şi te trezeşti otrăvit cu o ciupercă malefică, la fel ca Super Mario. Diferenţa? Tu nu poţi să o iei de la capăt ca să încerci să salvezi prinţesa.
21.40: Nu mă întreba de ce încerc să scriu la ora asta. Mă doare capul. Mă dor dinţii. “Consumul excesiv de sare, zahăr…” Ah, nu puteai să-mi spui mai devreme, înainte să apuc să mă îndop cu atât cancer alb sub diverse forme azi?
Vreau să citesc. Vreau să văd un film bun, vreau să văd un film bun de la cap la coadă, care să nu aibă un început plictisitor, sau, mai rău, un final asemenea. Vreau să citesc o carte bună. Să ascult muzică bună.
Ploo.
În încheiere, scuze. Ştiu că e deja prea târziu pentru unele, dar vi le ofer, chiar dacă deja mi-am oferit spre consum ideile mele de prost gust.